RO. Mi-aduc aminte de
mâinile bunicii! Nu se odihneau niciodată, decât duminica, în poala şurţului cu
flori, la biserică! În rest: frământau pământul din grădină ori aluatul de
pâine, suceau fusul, împingeau suveica printre iţele războiului de ţesut,
spălau rufele la râu, scriau portative cu modele şi simboluri străvechi de pe
pânze, dichiseau dantela de casă, trăgeau de coada greblei la fân, îmi dădeau
bani din poşeta ei de oraş maronie, cărau trăistuţa cu mâncare la oamenii care
lucrau în câmp, încheiau nasturii iei de sărbătoare, aduceau bunătăţi, mulgeau
vaca, aruncau grăunţe păsărilor din ogradă şi se închinau după rugăciune.
Când s-a
prăpădit, vecinele i-au cântat cu amar: „Lasă-ne mânuţele, să facă trebuţele.
Şi le-om pune în fereastră, că-i păcat să putrezească!" Dar, mai presus de toate, îmi aduc aminte
cum ştiau să mângâie, mirosind a busuioc! Şi asta este, probabil, cea mai duioasă amintire
din lume...
__________________________________
Ţara Cerurilor Deschise / “Cărţi poştale cu
poveşti - ediţie de colecţie”. Proiect de Alina Zară. Foto: Mihai Sin. Traducere: prof. Ian Anghel.
proiect dezvoltat în parteneriat de Muzeul de Pânze şi Poveşti Mândra & TRANSYLVANA GIFT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu